Monumentul „România biruitoare”, Bacău – se află în “Parcul Unirii–1 decembrie 1918” și a fost inaugurat în luna septembrie 2019 sub deviza “Vitejii României Biruitoare – Judeţul Bacău în Războiul Întregirii Naţionale”. Lucrarea monumentală din bronz a fost realizată la iniţiativa şi contribuţia Asociaţiei Unlimited Connections Bacău. Ansamblul sculptural a fost creat de artistul plastic Radu Ciobanu, din Satu Mare și este format din trei statui care îi reprezintă pe Regele Ferdinand I, Regina Maria și simbolul “României Biruitoare”. Monumentul promovează imaginea judeţului Bacău, la nivel naţional şi european, evidenţiind rolul băcăuanilor în Primul Război Mondial şi în realizarea Marii Uniri.