Ridicat în memoria celor peste 14.000 de ostași români căzuți în Primul Război Mondial (1916-1918) pe fronturile de la Oituz, Coșna și Cireșoaia, monumentul eroilor de pe Dealul Măgura este unicat în țară, atât din punct de vedere arhitectural cât și prin prisma amplasamentului său (520 m altiudine). Construirea monumentului a început în anul 1925, sub domnia regelui Ferdinand și a reginei Maria și s-a terminat în anul 1928, sub domnia regelui Mihai. Muzeul deține o colecție de fotografii originale din primul război mondial, diferite tipuri de armament și muniție din primul război mondial, medalii onorifice acordate pentru fapte de vitejie și uniforme de soldat din anul 1917.