Mănăstirea ortodoxă „Măgura Ocnei”, Tîrgu Ocna se află pe culmea Măgurii, în sud-vestul orașului Tîrgu Ocna. Biserica mănăstirii poartă hramul „Înălțarea Domnului”. Schitul a avut în lunga sa existență trei biserici construite succesiv. Mănăstirea de maici din Măgura Ocnei a fost construită între 1750-1757. A fost demolată în 1964, fiind amenajat aici un complex turistic. Ulterior mănăstirea a fost refăcută iar biserica actuală a fost construită în perioada 1990-1993. Biserica mănăstirii este o construcţie masivă din cărămidă şi piatră, placată cu piatră în exterior, în formă de cruce. Altarul spaţios este luminat de o fereastră cu vitralii la est. Catapeteasma este din lemn de stejar frumos sculptat. Pictura bisericii este executată în tehnică frescă, iar icoanele în ulei.