Ruinele Curții Domnești, Bacău
Ansamblul Curții Domnești a fost ridicat în vremea lui Ștefan cel Mare (1457-1504) și este format din Casa Voievodală, Turnul de apărare și Biserica Domnească. De ridicarea construcțiilor s-a preocupat fiul lui Ștefan cel Mare, Alexandru, în perioada 1476-1481. În prima jumătate a secolului al XVI-lea, după invazia turcilor la 1538, Casa Domnească și Turnul au fost distruse. La momentul actual se mai păstrează beciul fostei construcții, zidit din piatră de carieră.
Adresă: Strada 9 Mai 48, Bacău 600023 Program de vizitare: Vizitarea Ruinelor este posibilă oricând în intervalul orar 8:00-20:00.
Ateneu, Bacău
De la înființarea sa, din 16 octombrie 1956, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău a realizat un continuu crescendo, grație activității muzicale desfășurate la început sub îndrumarea dirijorilor Eugen Pricope, Igor Ciornei și Ovidiu Bălan, dar și a calității profesionale a membrilor orchestrei. Astăzi, orchestra reunește un grup de aproximativ 75 de muzicieni talentați si își desfășoară activitatea în clădirea Ateneu din Bacău.Majoritatea instrumentiștilor fac parte din diferite formații camerale cum ar fi orchestra de cameră „Tescana” și renumitul „Trio Syrinx” câștigător a șase premii internaționale.
Adresă: Str. Razboieni, nr. 22, 600032 Bacau
Teatrul Municipal “Bacovia”, Bacău
Istoria acestei instituții începe în urmă cu aproape două secole, la 20 ianuarie 1848, când în oraș are loc prima reprezentație teatrală oferită de un grup de tineri băcăuani. Palatul Mărăști, clădirea în care trupa de teatru băcăuană își desfășoară astăzi activitatea, a fost inaugurat în 1929, iar în anul 1948 a fost înființat teatrul profesionist din Bacău. Teatrul Municipal „Bacovia”, dispune de o sală de 220 de locuri și de o sală studio de 80 de locuri. Eleganța sălii și acustica este considerată de unii specialiştii a fi unică în Moldova, după cea a Teatrului Național din Iași.
Adresă: Strada Iernii nr. 7, Bacău
Statuia poetului George Bacovia, Bacău
Statuia poetului George Bacovia este o operă a sculptorului Constantin Popovici și este amplasată în fața clădirii fostei Biblioteci Municipale. Statuia, turnată în bronz, cu înălțimea de 3,25 m, așezată pe un soclu de 8×8 m, îl reprezintă pe poetul băcăuan în picioare, cu capul plecat, desculț, fără straie pe el și zgribulit de frig, surprinzând esența stilului bacovian.
Lângă statuia poetului George Bacovia se află o frumoasă magnolie, care în fiecare primăvară, conferă un farmec deosebit peisajului bacovian, îmbogățidu-l cu flori superbe.
George Bacovia (1881-1957) a fost un scriitor român, născut în Bacău și format la școala simbolismului literar francez. A scris volume de versuri și proză în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. George Bacovia a fost cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă. S-a remarcat în activitatea literară prin volumele de poezii “Plumb”, “Scântei galbene”, și “Bucăți de noapte”.
Adresă: Calea Mărășești, nr.1
Sculptura cu chipul lui Mihai Eminescu, Onești
Sculptura cu chipul lui Mihai Eminescu este o operă impresionantă inclusă in clasamentul celor mai frumoase sculpturi din lume. Lucrarea a fost realizată de Eremia Grigorescu (1931-2001), care s-a născut în Onești și este cunoscut pentru preocupările sale privind arta monumentală. Sculptura închinată lui Mihai Eminescu din Onești prezintă chipul poetului format de ramurile a doi copaci cu tulpinile adâncite într-un soclu de marmură. Autorul a reușit să interconecteze monumentul cu spațiul și natura înconjurătoare, fiecare anotimp sau moment al zilei, conferindu-i un farmec deosebit, mai ales când în spatele lui soarele se coboară la apus.